Fotografie de strada – Italia 2010 – II
Acest post vine in completarea celui precedent ce a avut ca subiect fotografia de strada realizata de mine in vara acestui an in Italia.
Fotografie de strada – Italia 2010
Acum cand toata lumea se afla sub mirajul fulgilor de nea, a mosului si a renilor inzapeziti, eu vin si va propun o tema ceva mai calda prin nostalgia si temperatura ei uitata. Astfel, tema invocata de mine este fotografia de strada, locatia este Italia iar perioada temporala este vara anului 2010.
Portret urban – metamorfoza strainului
Am evitat multa vreme sa postez acest articol din cel putin doua motive:
1) este invers proportionat fata de cele anterioare astfel ca spatiul alocat textului este simtitor mai mare decat al fotografiei prezentate;
2) continutul textului este mult prea personal si generat de privirea obsesiva a personajului ilustrat.
Am decis astfel sa vorbesc de metamorfoza strainului in obiect plecand de la constatarea ca am uitat sa mai fim persoane si tindem sa ne transformam in indivizi / subiecti obiectivati in varii exercitii sociologice ce ne inchid intr-o suma aleatorie de cifre procentuale. Cum de am ajuns aici? Personal, consider ca in goana noastra absurda de a cumula cat mai multe fantasme „materiale” am reusit sa „uitam” ca functia definitorie a constiintei este cea a relatiei personale. Eu nu pot aspira sa devin constient de mine insumi prin simpla raportare la obiectele fizice ce ma inconjoara, pentru simplul motiv ca ele nu pot spune nimic despre mine ca persoana ci pot, cel mult, sa-mi atribuie o serie de descrieri ca individ: sunt X si detin Y/Z lucruri declarate in proprietatea de avere. Este falsa iluzia ca lucrurile ce le posed cu atata mandrie ar spune ceva despre mine ca fiinta unica si irepetabila, caci cum ar putea vreodata un lucru obiectiv ce sta in si pentru exterioritatea mea sa defineasca un spatiu intangibil al interioritatii mele? Este mai mult decat curios cum am reusit sa importam un cumul nedefinit de lucruri exterioare in spatiul nostru privat. Spatiu ce incepe sa nu mai delimiteze un areal intim al unei existente vii apta de un flux de emotii si trairi ci o intindere arida pe cat mai multi metri patrati (domenii, case, apartamente, camere si tot felul de false „interioare”). Tautologic vorbind eu nu mai pot fi eu, cu alte cuvinte pierd contactul fragil al identitatii cu mine insumi si ma codific intr-un cod numeric „personal” indexat intr-o baza de date de la primarie. Se pare ca am uitat ca a fi personal inseamna a fi implicat intr-o relatie nemijlocita („fata catre fata”) cu celalalt iar nicidecum a-l detine / a-l avea la indemana ca pe un simplu ustensil. Consider ca exemplul cel mai transparent al procesului de transformare a persoanei este metamorfoza strainului in obiect. Ii refuzam intr-atat asemanarea si tot ce ne-ar putea ipostazia vreodata in situatia lui incat il declasam existential si-l transformam intr-un simplu obiect de care ne putem degaja cu minimum de repercusiuni morale posibile. Realitate trista ce ne face, in paroxismul nostru, sa acceptam ca o posibila realitate alternativa la cea prezenta viata unui caine decat a unui semen cersetor, ignorand faptul ca ori de cate ori ii intoarcem spatele si ii refuzam existenta nu facem decat sa ne negam pe noi si inconstientul nostru.
